Ultima oră

A înșelat un septuagenar cu peste 300.000 de euro

Un bărbat de 49 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Cluj fiind suspectat că a indus şi a menţinut în eroare, timp de aproximativ 11 ani, un bărbat de 70 de ani, pe care l-a convins să facă investiţii financiare fictive. În total, sunt peste 600 de acte materiale în dosar, iar persoana vătămată i-ar fi transferat, astfel, peste 1,4 milioane de lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în executare, marţi, două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Sibiu, într-un dosar penal privind înşelăciune în formă continuată (639 de acte materiale).
Activităţile au fost desfăşurate în urma unor cercetări complexe care au vizat activitatea infracţională prin care un bărbat de 49 de ani ar fi indus şi menţinut în eroare, pentru aproximativ 11 ani, un bărbat de 70 de ani, sub pretextul unor investiţii financiare fictive.
”Din probatoriul administrat a reieşit că persoana cercetată ar fi folosit identităţi false şi calităţi mincinoase, pretinzând că este contractor al unei instituţii bancare, determinând astfel persoana vătămată să efectueze, în mod repetat, plăţi în scopul obţinerii unor presupuse câştiguri. Aceasta ar fi solicitat sume de bani sub pretextul achitării unor «taxe» legate de transportul fondurilor rezultate din aşa-zisele investiţii, utilizând inclusiv apeluri telefonice mincinoase în care se prezenta un fals «robot bancar», cu scopul de a conferi credibilitate demersurilor sale”, arată IPJ Cluj.
Astfel, bărbatul de 70 de ani ar fi fost determinat să transfere, în 639 de tranşe, peste 1.400.000 de lei (aproximativ 300.000 de euro), sumă pe care suspectul şi-ar fi însuşit-o pe nedrept.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar bărbatul a fost dus la sediul IPJ Cluj pentru audieri şi continuarea cercetărilor.
Ulterior, el a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *