
Pe vremea când Marin Condescu conducea Clubul de Fotbal Pandurii Lignitul Tg-Jiu, Gardena River prospera, beneficiind indirect de finanțări din bani publici, proveniți de la autoritățile locale și de la marile entități miniere și energetice din Gorj, aflate sub influența liderului sindical. Afacerile firmei continuau să fie profitabile chiar și după ce clubul de fotbal a intrat în insolvență, semn că mecanismele financiare din jurul acestui imperiu erau bine puse la punct.
Firma nu se limita doar la tranzacții comerciale, Gardena River deținea și o fermă de creștere a animalelor în Baniu-Borăscu, precum și terenuri arendate în aceeași zonă, controlate strategic de Condescu.
Din glorie financiară la faliment
Începând cu 2022, activitatea firmei a stagnat, iar pierderile financiare au început să crească. Anul trecut, Gardena River a raportat o pierdere de 79.000 de lei. Problemele s-au agravat atunci când instanța de judecată a pus sechestru pe 40% din părțile sociale ale firmei, la cererea ginerelui lui Condescu, pe motiv că fostul lider sindical nu îi restituise un împrumut.

Finalul unei ere
Marin Condescu, odinioară un nume puternic în lumea sindicală și financiară din Gorj, pare să fi ajuns la fundul sacului. Au apus vremurile în care afirma că a împrumutat clubul de fotbal, în mai multe rânduri, cu sute de mii de euro. Afacerile care odinioară generau milioane de lei și influență sunt acum doar umbre ale trecutului. Declinul Gardena River nu este un caz singular în imperiul Condescu. Rivatlas SRL și Romriviera Group SRL, alte două firme controlate de fostul lider sindical, au raportat pierderi sau chiar lipsa totală a activității economice.

Mai mult, Condescu a ajuns în conflict legal cu furnizorii de gaze naturale care l-au acționat în judecată pentru plăți restante, iar Finanțele Publice au decis să scoată la vânzare o autoutilitară deținută de Gardena River pentru a acoperi datorii restante.




