Actualitate

VIDEO: Trei sute de preoți și peste o mie de participanți la Procesiunea religioasă din Târgu Jiu

Piața Prefecturii din Târgu Jiu a fost neîncăpătoare, în această seară, urmare a procesiunii religioase realizate în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, patronii spirituali ai municipiului. Trei sute de preoți de la cele trei parohii din Gorj au participat la acest eveniment religios important pentru oraș, alături de ei fiind zeci de tineri elevi ai Liceului Teologic, studenți din Gorj ai Facultății de Teologie de la Craiova, zeci de polițiști locali, forțe de ordine, jurnaliști, Fanfara Armonia și peste o mie de cetățeni ai municipiului.

„Zilele Municipiului Târgu Jiu debutează cu două evenimente religioase de excepţie. Primul eveniment religios debutează marţi seara, la orele 20,00, în faţa bisericii cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii municipiului Târgu Jiu. Este o procesiune religioasă impresionantă, la care participă de fiecare dată sute de preoţi şi mii de enoriaşi. Această procesiune religioasă se va desfăşura pe bulevardele Victoriei, Unirii, Constantin Brâncuşi, urmând ca la final să fie o slujbă religioasă la biserica din Piaţa Prefecturii”, a declarat, într-un videoclip postat pe pagina de Facebook a Primăriei Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Potrivit edilului local cel de-al doilea eveniment se va desfăşura, miercuri dimineaţa, la biserica din Cimitirul Municipal.
„Biserica a fost reabilitată cu sprijinul preotului Gheorghe Emil Şarpe, al enoriaşilor acestei biserici şi al autorităţii publice locale. Slujba se va desfăşura miercuri dimineaţă, începând cu ora 8:00, şi va fi oficiată de Înaltpreasfinţia sa Părintele Mitropolit Irineu şi de un sobor de preoţi. Vă aşteptăm pe toţi cu mare drag la aceste evenimente înălţătoare”, a adăugat primarul municipiului Târgu Jiu.
Zilele Municipiului Târgu Jiu se desfăşoară în perioada 19 – 25 mai.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *