
Autoritățile din Târgu Jiu au alocat suma de peste 220.000 de lei pentru acțiunile de dezinsecție din perioada următoare. Se are în vedere execuția unei dezinsecții la sol prin pulverizare a substanțelor pentru combaterea dăunătorilor. Principalele insecte vizate sunt căpușele și țânțarii. Primele acțiuni de dezinsecție vor fi demarate în această lună. Ulterior se va apela și la aviotratament. Rămâne de văzut dacă vremea va permite dezinsecțiile și nu vor fi ploi în prima jumătate a lunii iunie.
Tratamentele vor fi aplicate în spațiile verzi și în cele două mari parcuri din municipiul Târgu Jiu. Este vorba de Parcul Central care este întins pe câteva hectare, precum și Parcul Coloanei Fără Sfârșit. Ambele sunt folosite de foarte mulți locuitori ai orașului pentru promenadă și pentru practicarea de activități sportive. Atât căpușele, cât și țânțarii pot transmite boli, unele grave. Sunt zeci de persoane care au ajuns în ultima lună la spital, din cauza înțepăturilor de insecte. Dat fiind faptul că primăvara a fost una cu precipitații abundente, vegetația și implicit insectele s-au dezvoltat.
În același timp, asociațiile de proprietari au obligația de a efectua igienizări și dezinsecții la subsolul blocurilor.




