
„La data de 13 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea unui inculpat de 54 de ani (recidivist), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul lunii martie 2024, inculpatul a recrutat o persoană vătămată, iar prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința (grad accentuat de handicap), a transportat-o în locuri intens circulate din municipiul Ploiești și a determinat-o să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material”, transmite DIICOT într-un comunicat.
De asemenea, DIICOT a precizat că victima a fost supravegheată permanent de inculpat care o amenința și lovea în situația în care nu reușea să obțină suficienți bani din practicarea cerșetoriei.
Banii obținuți de victimă ajungeau la inculpată, care a mers până la a-i lua victimei actele de identitate și a-i încasa lunar indemnizația de handicap.
În urma percheziției efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
În consecință, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.




