Ultima oră

Un lift cu trei adulţi şi un copil mic s-a prăbuşit în gol două etaje

pompier

Un ascensor în care se aflau trei adulţi şi un copil s-a prăbuşit în gol două etaje, într-un bloc dintr-un cartier din Timişoara. Cei patru, doi bărbaţi şi o femeie cu un copil mic, au fost salvaţi de către pompieri şi la ora actuală li se acordă îngrijiri medicale la faţa locului. Din primele date, aceştia nu ar fi suferit răni grave.

„Marţi, 17.06.2025, în jurul orei 10:25, am fost solicitaţi prin SNUAU 112 să intervenim pentru deblocarea a patru persoane (trei adulţi şi un minor) blocaţi în lift, într-o clădire de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

Potrivit sursei citate, au fost alertate Detaşamentele 1 şi 2 Pompieri Timişoara şi s-au deplasat la locul evenimentului o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere, dintre care două cu modul de descarcerare, modulul de căutare-salvare, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum şi două ambulanţe SAJ.

„La sosirea la locul evenimentului s-a constatat că liftul era căzut de la nivelul etajului al doilea în subsolul clădirii”, mai informează ISU Timiş.

La ora actuală, cei patru, care nu ar fi suferit răni grave, primesc îngrijiri medicale la locul incidentului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *