Ultima oră

Viceprimarul unei comune din Gorj și-a anunțat demisia

Viceprimarul comunei Ciuperceni, Sorin Basangeac, și-a anunțat demisia din funcție printr-o postare făcută pe rețelele de socializare. Acesta a precizat că gestul său nu are legătură cu motive financiare sau familiale, ci ține exclusiv de rațiuni profesionale.

„Tot ce am făcut până acum nu a fost suficient. Nu vreau să mai aud vorbe pe la spate, dacă cineva are ceva de spus, îl aștept să îmi spună în față. Dacă am greșit, nu a fost cu rea-credință”, a transmis Basangeac.

Acesta a reamintit că și-a început mandatul într-un context tensionat și a ales să nu-și promoveze realizările în mediul online, preferând să muncească „în liniște”. În același timp, a mulțumit consilierilor locali care au respins inițial dorința sa de a se retrage, dar a confirmat că decizia rămâne definitivă.

„Plec cu capul sus, fără remușcări și cu conștiința împăcată că am ajutat pe toți cei care mi-au cerut sprijinul”, a mai adăugat fostul viceprimar.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *