
Românii își fac provizii pentru sezonul rece, iar lemnele de foc se numără printre cele mai căutate în această perioadă. De frica majorărilor de preț, mulți și-au făcut deja stocurile, iar cei care şi-au cumpărat din timp au prins prețuri cu până la 15% mai mici. Tot cu același procent a crescut și cererea, iar ocoalele silvice abia mai fac față.
Motivul principal pentru care oamenii se grăbesc să îşi cumpere lemnele este creșterea TVA-ului de la 9% la 11%. Astfel, prețul metrului cub de lemn a ajuns la 409 lei. În cazul agenților economici, creșterea a fost și mai accentuată, ajungând ca metrul ster de lemne de foc să coste chiar şi 350 de lei.




