
Directorul interimar al Companiei de Apă Braşov, Liviu Cocoş, a fost reţinut de DNA pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
Liviu Cocoş i-ar fi promis unui expert independent care urma să deruleze procedura de selecţie a directorului general al societăţii foloase necuvenite – viitoare contracte, în schimbul alegerii sale ca director general. El le-ar fi dat foloase necuvenite unui membru şi preşedintelui CA al companiei, în scopul numirii sale în funcţia de director.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 18 septembrie, faţă de suspectul Liviu Cocoş, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Braşov SA, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită (2 infracţiuni), anunţă, vineri, DNA.




