Echipa comună de control din PTF Halmeu a descoperit în bagajele personale ale unui cetăţean ucrainean 2,4 milioane de coroane cehe nedeclarate, echivalentul a peste 500.000 de lei, sumă pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente justificative şi care a fost reţinută de autorităţi.
Joi, 25 septembrie a.c., în jurul orei 16.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în România un cetăţean ucrainean, în vârstă de 39 de ani. Acesta conducea un microbuz, înmatriculat în Ucraina.
Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, folosind şi câinele de serviciu, a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi bagajelor aflate în interiorul acestuia.
Astfel, în bagajul conducătorului auto a fost descoperită suma de 2,4 milioane czk (coroane cehe), echivalentul a aproximativ 500.700 lei. Conform art.3 Reg. (UE) 2018/1672, şoferul avea obligativitatea declarării sumei de bani anterior efectuării controlului de frontieră.
Drept urmare, pentru că ucraineanul nu a putut prezenta documente justificative pentru banii descoperiţi în bagajul său, inspectori vamali din cadrul Biroul Vamal Halmeu au reţinut întreaga sumă şi au aplicat conducătorului auto o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 de lei.




