Ultima oră

A încercat să intre cu maşina în porţile Ambasadei Rusiei din București. Șoferul era drogat și avea permisul suspendat

Un bărbat aflat sub influenţa drogurilor a încercat să intre cu maşina în porţile Ambasadei Rusiei. A fost oprit la timp de jandarmul aflat în post, imobilizat şi dus la audieri. Testele au arătat că şoferul, un român de 53 de ani, consumase două substanţe psihoactive, iar permisul de conducere îi era suspendat, potrivit News.ro.

„În data de 23.10.2025, în jurul orei 03:15, un bărbat a încercat să lovească cu maşina poarta de acces auto a unui obiectiv diplomatic din sectorul 1 al Capitalei. Jandarmul aflat în postul de pază, l-a somat verbal, reuşind să-l oprească. În continuare, a solicitat sprijin, iar în scurt timp, la faţa locului, au ajuns două echipaje de jandarmerie şi unul de intervenţie antiteroristă din cadrul SRI. La vederea acestora, persoana a încercat să fugă cu autovehiculul din zona obiectivului, însă a fost blocată de echipajele venite în sprijin. La somaţiile acestora, bărbatul a coborât din autovehicul şi a fost imobilizat”, informează, joi dimineaţă, Jandarmeria Capitalei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *