Ultima oră

Un fost avocat care și-a ucis iubita a fost condamnat la 23 de ani de închisoare

Fostul avocat Sebastian Felecanu a fost prins de poliţiştii ieşeni şi dus în Penitenciarul Iaşi, după ce nu a fost găsit acasă pentru a fi pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei de 23 de ani de închisoare, pentru omor. El a fost condamnat după ce şi-a ucis iubita, aruncând-o de la etajul al şaselea.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au confirmat, miercuri, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în luna iunie, în cazul fostului avocat Sebastian Felecanu. Acesta fusese condamnat la 23 de ani de închisoare, fiind acuzat că şi-a omorât iubita.
Potrivit poliţiştilor, cu puţin timp înainte ca aceştia să ajungă la locuinţa fostului avocat, dispozitivul de monitorizare montat asupra bărbatului ar fi generat o alertă de îndepărtare.
Bărbatul a fost găsit la scurt timp, într-o anexă cu destinaţie de depozitare din scara blocului unde locuia.
El a fost dus la sediul Poliţiei Judeţene Iaşi, iar ulterior a fost dus în Penitenciarul Iaşi, în vederea executării pedepsei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *