
Unul dintre foștii directori ai Complexului Energetic Oltenia și actual director al Direcției Ofertare Vânzare din cadrul companiei, Daniel Burlan, susține că este nevoie de un mecanism de compensare pentru ca energia pe bază de cărbune să poată să fie competitive pe piață. Mecanismul de compensare ar trebui să înlocuiască ajutorul financiar de stat primit de Complexul Energetic Oltenia în ultimii ani în baza Planului de restructurare și decarbonare.
Astfel, compania a beneficiat de peste un miliard de euro în total pentru a achita certificatele de CO2. Acestea atârnă greu în costul final al fiecărui megawat. La un moment dat, prețul a trecut și de 100 de euro pentru un singur certificat de CO2. În prezent, prețul este de aproape 80 de euro. Prin urmare, dacă termocentralele Complexului Energetic Oltenia produc un megawat cu 300 de lei, de exemplu, la acest preț se adaugă suma de 400 de lei, iar prețul final este de 700 de lei. Practic, taxele sunt mai mari decât costurile cu producția.
Daniel Burlan, fost președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a declarat că se poate gândi un mecanism de compensare care există și în alte state din Uniunea Europeană și care ajută producătorii și asigură o anumită cantitate de energie pe piață.
„Poate fi gândit un mecanism de compensare pentru energia pe cărbune. E energie în bandă și produce indiferent de preț ș ide moment. Sunt servicii de sistem practic. Nu se poate dacă dispare baza, pentru că, dacă mizezi pe energia verde 100%, fără să ai producție în bandă, în momentul în care nu mai bate vântul și nu ai suficientă stocare riști să pui în pericol sistemul energetic. Deocamdată, este nevoie de energia pe bază de cărbune și, din acest motiv, s-a și prelungit activitatea CEO, în urma negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene”, a menționat Daniel Burlan, actual director al Direcției Ofertare Vânzare din cadrul Complexului Energetic Oltenia.




