
Un bărbat se zbate între viață și moarte, după ce a fost călcat de un taximetru, în Vaslui. Șoferul povestește că victima era întinsă pe șosea și, din acest motiv, nu a observat-o la timp.

Un bărbat se zbate între viață și moarte, după ce a fost călcat de un taximetru, în Vaslui. Șoferul povestește că victima era întinsă pe șosea și, din acest motiv, nu a observat-o la timp.
Accidentul s-a petrecut la scurt timp după lăsarea întunericului. Taximetristul nu a obervat la timp că bărbatul zăcea pe asfalt și a trecut cu mașina peste trupul său.
După ce și-a dat seama ce s-a întâmplat, șoferul a coborât imediat din mașină și a chemat ajutoare.
„La sosirea echipajelor, victima fusese deja scoasă de sub vehicul de către șoferul mașinii. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50-60 de ani, a fost găsit conștient de echipajul medical, însă prezenta un traumatism cranio-cerebral precum și alte traumatisme la nivelul membrelor inferioare”, a spus Ionela Boghiță, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Bărbatul a ajuns în stare gravă la spitalul din Vaslui. Taximetristul, care nu avea client în momentul impactului, nu consumase alcool.