
11 bătrâni din azilul închis din Lenauheim, mutați într-o casă privată din Cenad, se află în spitale cu scabie. A fost deschisă ancheta epidemiologică
Trei dintre vârstnicii salvaţi din casa privată de la Cenad unde stăteau în condiţii mizerabile, după ce au fost transferaţi de la căminul din Lenauheim, sunt acum la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, unde primesc tratament de specialitate, după ce au fost diagnosticaţi cu scabie. Alţi opt bătrâni au fost internaţi la Clinica de Dermatologie a Spitalului Municipal Timişoara, întrucât prezintă simptome şi semne specifice scabiei, aceştia fiind evaluaţi medical pentru stabilirea tratamentului.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a transmis către toate centrele în care au fost relocaţi vârstnici de la Cenad să ia măsurile necesare pentru oprirea răspândirii râiei şi în acestea, situaţia fiind monitorizată de personalul medical.