DezvăluiriUltima oră

Eternul prescris! Mecanismul prin care sunt îngropate dosarele de delapidare ale fostului lichidator judiciar Catrinoiu!

Având în vedere contextul actual din Justiţie și faptul că asociațiile profesionale ale judecătorilor din România au cerut, miercuri, CSM extinderea controalelor Inspecției Judiciare la toate instanțele din țară, poate este de analizat și unele dosare de la instanțele gorjene. De exemplu, cazul Catrinoiu. Politician, cu soția pensionată din postul de judecător la Judecătoria Tg-Jiu, și cu fosta ”amantă”, judecătoare la Curtea de Apel Craiova, scoasă din sistem, după ce acesta a denunțat-o pentru șantaj, Matei Catrinoiu, fost lichidator judiciar, trimis în judecată în mai multe dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, a scăpat de acuzații, definitiv, într-unul dintre aceste dosare, după ce s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și toate celelalte cauze converg către aceeași soluție: încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției.

Matei Catrinoiu, politician obscur, la nivelul județului Gorj, fost lichidator judiciar și personaj controversat, a devenit mai cunoscut în urma scandalurilor publice în care a fost implicat. Cel mai răsunător dintre acestea a avut loc în urmă cu 13 ani, când a denunțat-o la DNA pe Elena Carmen Mladen, judecător la Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, despre care a spus că împreună cu o persoană ce s-a prezentat sub numele de „Bratu” (identificat ulterior în persoana lui Ionel Stoian) exercită asupra sa acte de amenințare pentru a-i remite suma de 5.000 de euro. Catrinoiu a declarat că o cunoaşte pe judecătoare din 2010 şi că a avut cu aceasta o relaţie extraconjugală de două-trei luni, fiind şantajat să plătească 5.000 de euro pentru a nu fi date publicităţii „fotografii compromiţătoare ce i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională”. A fost organizat un flagrant de către DNA, iar judecătoarea a fost arestată și, ulterior, condamnată definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare cu suspendare.
Judecătoarea Carmen Mladen afirma însă, la acea dată, că, în urma cu aproximativ doi ani, a fost violată de denunțătorul ei, Matei Catrinoiu, pe care nu l-a reclamat organelor judiciare pentru a nu-și prejudicia imaginea publică. „Astfel, dacă inițial inculpata a afirmat că în urma cu aproximativ 2 ani de zile a fost victima unui viol din partea părții vătămate pe care nu l-a reclamat organelor judiciare pentru a nu-și prejudicia imaginea publică și a continuat să întrețină relații sexuale cu acesta, obligată fiind pentru că acesta o amenința că-i va spune soțului de relația extraconjugală și-i va afecta cariera, ulterior tot inculpata este cea care afirmă că partea vătămată C.M. era cel care o căuta, inclusiv la Pitești, unde aceasta se afla la o conferință, în ideea de a nu face plângere penală și să afle despre aspectele sus-menționate soția acestuia, judecător la Judecătoria Târgu Jiu”, se menționa în motivarea instanței.
Potrivit unei declarații data presei de către avocatul care a reprezentat-o, ”Judecătoarea a declarat faptul că, de fapt, adevărata victimă este dânsa, deoarece a fost violată de denunţător începând cu aproximativ doi ani în urmă, când dânsul a intrat peste ea într-o cameră de hotel. Bine, ea i-a deschis uşa, dar ulterior nu a mai vrut să iasă şi aşa cum se exprimă domnia sa, a fost violată cu bestialitate”. Judecătoarea Carmen Mladen susţinea că ea a fost, de fapt, şantajată de Catrinoiu.

Traseul infracțional…

… al lui Matei Catrinoiu a început în urmă cu mulți ani, iar în 2017, anul în care soția sa s-a pensionat din poziția de judecător la Judecătoria Tg-Jiu, a venit și prima condamnare a acestuia. Judecătoria Craiova a decis condamnarea lui Catrinoiu la 1 an închisoare, executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 3 ani. Instanța l-a găsit vinovat pe Catrinoiu pentru comiterea infracțiunii de delapidare, după ce acesta a administrat patrimoniul unei firme ce aparținea unor romi din cartierul Meteor. Conform rechizitoriului, firma avea o barjă la Constanța, pe care lichidatorul judiciar a vândut-o, iar o parte din bani i-a folosit în interes personal. Instanța l-a obligat să returneze suma de 25.975 de lei cu titlu de daune materiale și a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului marca Mercedes Benz dobândit de către inculpat în coproprietate cu soția sa.
Hotărârea a rămas definitivă la Curtea de Apel Craiova, în februarie 2018, iar prin decizia instanței i-a fost interzis acestuia să mai practice meseria pe care o avea în momentul comiterii infracțiunii pentru care a fost condamnat, aceea de lichidator judiciar. Totuși…

Al doilea dosar – 943/318/2021

În 2017, un om de afaceri din Tg-Jiu a depus plângere penală împotriva lichidatorului judiciar Matei Catrinoiu, după ce acesta a vândut bunurile unei firme afaceristului, aflată în faliment, adică două imobile în Târgu-Jiu, un apartament în București și chiar și terenul de sub casa fiului administratorului acesteia, și și-a însușit banii.
Cauza a fost strămutată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, după ce afaceristul a invocat faptul că anchetat poate fi influențată, în contextul în care soția lichidatorului, Paraschiva Catrinoiu, era judecător la Judecătoria Tg-Jiu, și a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova.
După aproape patru ani cercetarea penală a fost finalizată și, în ianuarie 2021, Judecătoria Tg-Jiu a fost sesizată cu actul de inculpare prin care Catrinoiu a fost trimis în judecată pentru sâvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată (72 de acte materiale), abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale) şi uz de fals în formă continuată (3 acte materiale).
Dosarul a intrat în camera preliminară, iar judecata efectivă a început peste un an și opt luni, în septembrie 2022. În februarie 2023 a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile, iar din cauza nefinalizării acesteia, după șapte luni, expertul desemnat a fost înlocuit. Din septembrie 2023 se așteaptă acea expertiză. Au fost deja 40 de termene de la începerea judecății pe fond și nu se întrevede prea curând pronunțarea unei soluții, următorul termen fiind stabilit pe 22 ianuarie anul viitor. Între timp, s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, iar soluția e una previzibilă.


Pe scurt, la începutul anului 2012, Tribunalul Gorj a admis cererea de intrare în insolvență a firmei Marcos SRL Prigoria, la cererea administratorului acesteia, Marius Pițian, pentru suma de 363.000 de lei, datorii acumulate la bugetul de stat, iar lichidator judiciar a fost desemnat CAPIV IPURL a lui Matei Catrinoiu. În luna noiembrie a aceluiași an, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului și lichidatorul judiciar a început să vândă bunurile acesteia. Mai întâi au fost vândute mașinile firmei, sub prețul din listă și alte bunuri ale societății, iar cea mai mare parte din bani au ajuns în buzunarul lichidatorului.
În septembrie 2018, lichidatorul Catrinoiu a vândut până și terenul de sub o casă a fiului lui Pițian. Terenul de 335 de mp, situat pe strada Ana Ipătescu din Târgu-Jiu, avea edificat pe el o clădire de birouri, ambele bunuri, aparținând firmei Marcos și au fost vândute de Catrinoiu cu 44.577 de lei, tot fără a fi publicate anunțuri, fără raport de evaluare și fără licitație. Problema este că pe același teren se afla și o casă, construită de fiul lui Marius Pițian, însă cei care au cumpărat terenul, familia afaceristului Ionel Sorinel Popescu, cel care deține o carmangerie în Piața Centrală, nu au ținut cont de acest lucru. Mai mult, peste doar câteva zile de la data adjudecării, cei care au cumpărat terenul au virat banii, 58.351 de lei, în contul lichidatorului și nu al societății ale cărei imobile fuseseră vândute, așa că din prima clipă, suma a fost la dispoziția lui Catrinoiu. Orice demers în justiție, în dosarul de faliment, împotriva lui Catrinoiu a fost respins de judecătorul sindic Gheorghița Eftenoiu.
Mai exact, este vorba de o acțiune a lui Pițian, o contestație la adjudecarea și vânzarea apartamentului din București al firmei a fost respinsă. Catrinoiu a întocmit, în fals, un raport de evaluare al apartamentului care aparținea firmei Marcos SRL, iar raportul falsificat l-a depus și la instanțele de judecată în procedura de vânzare. Odată cu întocmirea raportului de evaluare, Catrinoiu a subevaluat apartamentul din București și l-a vândut, în octombrie 2015, pentru suma de 111.600 de lei pe care și i-a însușit.
Mai mult, Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj a efectuat o verificare a activității lichidatorului CAPIV IPURL, iar în privința modului de administrare a procedurii de lichidare a firmei Marcos SRL, inspectorii financiari au descoperit că lichidatorul nu a inventariat bunurile acesteia, nu a condus evidența contabilă, nu a verificat și urmărit încasarea creanțelor, încasările și plățile nu au fost consemnate în totalitate și nu a fost întocmit decât un raport cu fondurile obținute din lichidare. Trebuie spus că lichidatorul nu a pus la dispoziția echipei de control extrasul contului de lichidare de la deschiderea procedurii falimentului. Un document similar le-a fost furnizat inspectorilor din cadrul AJFP de către Marius Pițian din care rezultau încasări și retrageri de bani. Concluzia echipei AJFP Gorj a fost că lichidatorul judiciar a administrat procedura de lichidare în mod defectuos și a cerut instanței înlocuirea lui Catrinoiu. După o amânare a pronunțării soluției, judecătoarea Eftenoiu a respins, în data de 10 aprilie 2019, cererea Finanțelor Publice și a ignorat toate argumentele din raportul de control. Deja, la acel moment, exista o plângere penală împotriva lui Catrinoiu, în urma căreia a fost constituit dosarul aflat și acum pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu.

Al treilea dosar – 14971/318/2020

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a sesizat, în octombrie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, solicitând efectuarea de cercetări penale faţă de Matei Catrinoiu, reprezentant al SP CAPIV IPURL, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că în perioada 01.08.2007 – 30.06.2013 nu a evidenţiat în documentele contabile veniturile obţinute din activitatea desfăşurată în calitate de practician în insolvenţă. În cuprinsul procesului verbal de control s-a mai reţinut faptul că, în perioada 18.02.2009 – 31.12.2012, Catrinoiu, în calitate de practician în insolvenţă – lichidator judiciar al debitoarei Casa Tineretului Târgu-Jiu, a ridicat din contul special al societăţii lichidate suma de 404.650 de lei, sumă a cărei utilizare nu poate fi justificată, din care 13.200 lei a fost restituită în numerar în contul special al debitoarei. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar în februarie 2017 au decis extinderea urmăririi penale privind săvârşirea infracţiunii de delapidare. Peste alți trei ani, în ianuarie 2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus clasarea cauzei penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pentru a continua cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de delapidare (197) acte materiale.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a finalizat cercetările și, în noiembrie 2020, după șapte ani de la momentul depunerii plângerii penale de către AJFP Gorj, l-a trimis în judecată pe Matei Catrinoiu.
În camera preliminară, în februarie 2021, Catrinoiu a formulat mai multe cereri și excepții, însă două luni mai târziu acestea au fost respinse de Judecătoria Tg-Jiu. Contestația împotriva acestei decizii a fost admisă de Tribunalul Gorj, la data de 28 mai 2021, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă. După încă un an, în mai 2022, Judecătoria Tg-Jiu a dispus restituirea cauzei la procuror, numai că, Tribunalul Gorj a admis contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de către Catrinoiu, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecăţii.


După 13 termene de judecată, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, s-a schimbat titularul completului de judecată C7, care efectuase cercetarea judecătorească timp de mai bine de un an, așa că la următorul termen de judecată instanța a apreciat necesară punerea în discuţie a readministrării probatoriului .
Pe 25 aprilie 2024, după aproape 11 ani de la depunerea plângerii penale, Judecătoria Tg-Jiu a decis: ”încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Catrinoiu Matei, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prev. de art 295 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art 35 alin. (1) Cod penal (197 acte materiale), ca urmare a prescripţiei răspunderii penale” și a disjuns acțiunea civilă.
Soluția a rămas definitivă, nefiind atacată cu apel de AJFP Gorj, iar cauza civilă se află pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu de mai bine de un an și jumătate.

Al patrulea dosar – 11035/318/2024

Aceeași schema infracțională, același autor: Matei Catrinoiu…aceeași schema procedural a instanțelor din Gorj.
În 2 iulie 2024, pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu este înregistrat un nou dosar în care Matei Catrinoiu este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată (35 de acte materiale), în urma unei plângeri formulată, în 2021, de societatea Electrica Serv SRL din Ilfov.
Judecătorul de cameră preliminară a dispus, în luna ianuarie a acestui an, respingerea cererilor formulate de Catrinoiu, a constatat regularitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală și a decis începerea judecății.
Evident, soluția a fost contestată de Catrinoiu la Tribunalul Gorj care a hotărât, în martie, admiterea acesteia, desființarea în întregime a încheierii Judecătoriei Tg-Jiu și trimiterea cauzei la aceeași instanțe pentru reluarea procedurii în camera preliminară.
De pe 25 martie, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, în camera preliminară, iar următorul termen a fost stabilit pe 22 ianuarie 2026.
Practic, judecata pe fond încă nu a început, la mai bine de patru ani de la sesizarea faptelor și șase luni de la trimiterea în judecată.

Al cincilea dosar…

…se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, după ce judecătorii au admis, în iunie anul trecut, plângerea împotriva ordonanței de clasare a procurorului. În acest caz, judecătorul a dispus redeschiderea și completarea urmăririi penale ”cu mijloacele de probă apte a releva elementele de fapt care să servească la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunilor pretins a fi fost săvârşite, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”. Matei Catrinoiu este cercetat, în acest dosar, pentru comiterea infracțiunilor de uz de fals, (13 acte materiale), abuz serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.


Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că Matei Catrinoiu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în aceeași procedură de insolvență a firmei Marcos SRL, a folosit înscrisuri false, respectiv „Raport de evaluare proprietate bunuri mobile și imobile” folosit în organizarea și desfășurarea licitației prin care au fost valorificate bunurile societății aflată în insolvență, document pe care l-a folosit și la câteva instituții, inclusiv la Finanțele Publice.

Trebuie menționat faptul că, în ciuda numeroaselor acuzații, niciun organ de cercetare nu a dispus, în toți acești ani, nicio măsură preventivă împotriva lui Catrinoiu.

Mai trebuie adăugat faptul că în alte dosare de delapidare Judecătoria Tg-Jiu a aplicat pedepse între 10 luni și chiar 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare! 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *