Ultima oră

Un tânăr de 17 ani, mort după ce a intrat cu sania trasă de o mașină într-un cap de pod


Distracţie cu final trafic într-o comună din judeţul Olt! Un adolescent de 17 ani care se dădea cu sania trasă de maşină a murit, după ce a fost aruncat într-un cap de pod. Maşina era condusă de un tânăr în vârstă de 21 de ani, iar pe sanie se mai afla un tânăr, care a scăpat cu viaţă. Pentru băiatul de 17 ani, însă, medicii nu au mai putut face nimic. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Accidentul a avut loc vineri seara, pe Drumul Judeţean 643, în comuna Dobrun şi a fost anunţat prin apel la 112 în jurul orei 20:15, potrivit Antena 1.
Pe sania trasă de maşină se aflau doi tineri, iar autoturismul era condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Voineasa.
„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Voineasa, ar fi tractat o sanie pe care se aflau doi tineri, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, sania ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, un tânăr de 17 ani din comuna Voineasa, judeţul Olt, care se afla pe sanie, a decedat”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Şoferul autoturismului nu consumase alcool, conform rezultatelor testării cu etilotest. Poliţiştii au deschis dosar penal în cauză pentru ucidere din culpă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *