
La Finala Națională Eurovision Moldova 2026, artista română Paula Seling, membră a juriului internațional, a felicitat publicul cu expresia „Maladieț, Moldova!”, folosită de ea pentru a spune „Bravo, Moldova”. Această formulare a fost surprinzătoare pentru mulți, întrucât este în limba rusă, nu în română.
Mesajul a stârnit critici pe rețelele sociale, întrucât limba oficială a Republicii Moldova este româna. Un comentariu citat de presa de la Chișinău a menționat că publicul „nu are nevoie de traduceri ca să fie felicitat”.
Ulterior, Paula Seling a publicat un clip pe pagina sa de Facebook în care și-a explicat gestul. Ea a spus că a folosit expresia într-un mod neintenționat și fără să știe că e în limba rusă, dorind doar să fie „drăguță și simpatică”. Artista a spus că nu a avut niciun scop politic și nu a vrut să jignească pe nimeni, menționând că a auzit acel cuvânt în contexte informale și l-a preluat fără să-i cunoască conotația.
Paula Seling și-a cerut scuze celor care s-au simțit ofensati, dar și organizatorilor competiției, precizând că a fost o greșeală neintenționată.
0 177




