
Daniel Giorgi, profesor de fizică la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu, este, de astăzi, director al Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. Locul a fost ocupat de directoarea adjunctă a școlii, care revine pe postul anterior, în timp ce Giorgi are mandat până pe 31 august ori până la data organizării unui concurs pe acest post, competiție stabilită de către Ministerul Educației.
Până în decembrie, Giorgi a fost director adjunct al liceului de la Bâlta. El și-a dat demisia din această funcție în decembrie. Giorgi a făcut echipă la Bâlta cu Cosmin Popescu, promovat inspector de Resurse Umane la IȘJ Gorj. Se pare că Giorgi și-ar fi dorit să ocupe funcția de director plin al liceului din comuna Runcu, dar Inspectoratul a promovat în funcția respectivă o directoare, deși adjunctul avea concurs promovat de director..
Concesie ori nu?!
Se vehiculează că, din acest motiv Giorgi a demisionat din funcția de conducere de la Bâlta, după ce a depus plângeri în acest sens la Ministerul Educației. Promovarea la „Săvoiu” a directorului Giorgi este înțeleasă, acum, și drept o concesie a IȘJ Gorj față de fostul director adjunct nemulțumit, care avea tot dreptul să fie director plin la Bâlta și a reclamat acest aspect
Promovarea lui Giorgi a fost anunțată de inspectorul școlar general Staicu în ședința de Consiliu Profesoral de la Săvoiu, de aseară. De asemenea, IȘJ Gorj a confirmat, astăzi, promovarea și numele noului director de la Școala Gimnazială Constantin Săvoiu.



