
Cele șase persoane din județul Gorj reținute în dosarul emiterii de acte medicale false pentru 31 de condamnați penal pentru a-i scuti de efectuarea orelor de muncă în folosul comunității au fost puse sub control judiciar.
Este vorba despre un medic, trei asistenți și doi beneficiari ai documentelor emise de către cadrele medicale.
”Au fost luate șase măsuri de control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, patru dintre acestea față de personal medical. Personalului medical i s-a instituit, pe această perioadă, printre altele, și obligația de a nu-și exercita profesia”, a menționat, pentru AGERPRES, Lucian Brâncuș, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Potrivit procurorilor, în perioada 2022–2025, un medic și patru asistenți medicali specializați în medicina muncii, toți din sistemul privat, ar fi eliberat în fals fișe de aptitudini și adeverințe medicale pentru 31 de persoane.
Acești 31 de suspecți fuseseră anterior condamnați definitiv în diverse cauze penale și aveau obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității. Documentele medicale falsificate atestau, în mod neadevărat, că persoanele respective nu sunt apte să își îndeplinească obligațiile stabilite de instanță.
Cu aceste acte, suspecții ar fi solicitat Serviciului de Probațiune Gorj și instanțelor din județ încetarea obligației de a presta muncă în folosul comunității, se arată în comunicatul Parchetului.
Ancheta îi vizează și pe alți doi medici din sistemul privat. Un medic ginecolog, acuzat că ar fi emis pentru mai multe paciente documente cu diagnostice fictive, direcționându-le ulterior către un anumit cabinet medical, în scopul creșterii numărului de consultații și, implicit, a veniturilor acestuia;
Un medic de medicina muncii, suspectat că ar fi eliberat adeverințe de concediu medical false, folosite de beneficiari pentru a-și justifica absențele de la locul de muncă.
În cadrul anchetei au fost efectuate percheziții domiciliare, iar procurorii au pus în aplicare 36 de mandate de aducere pentru audierea suspecților.




