Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, pompierii au fost alertați în cursul serii cu privire la incendiul izbucnit într-un apartament de pe o scară de bloc din Năvodari. La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, patru echipaje SMURD, o autoscară, o autoplatformă, precum și autospeciala pentru transport victime multiple.
În urma incendiului, o persoană a fost găsită decedată în apartamentul cuprins de flăcări. De asemenea, pompierii au evacuat preventiv 26 de adulți și patru copii, în timp ce alte 14 persoane au reușit să iasă singure din clădire, fără a necesita sprijin.
În prezent, trei femei și un copil sunt evaluați medical de echipajele de intervenție, pentru a se stabili dacă au suferit intoxicații cu fum sau alte probleme de sănătate. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției și a cercetărilor la fața locului.





