
Consiliul Județean Gorj va demara în această primăvară implementarea sistemului DIGITGORJ, o platformă digitală integrată destinată cetățenilor și mediului de afaceri. Bugetul alocat pentru dezvoltarea sistemelor informatice necesare proiectului se ridică la 2,2 milioane de lei.
Proiectul „Digitalizarea interacțiunilor Consiliului Județean Gorj și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj cu cetățenii și mediul de afaceri și asigurarea de servicii publice digitale noi – DIGITGORJ” vizează achiziția de echipamente și servicii IT, printre care servere de virtualizare, routere firewall, licențe pentru sisteme de operare și platforme integrate, soluții de securitate, semnături electronice în cloud, sisteme de back-up, precum și instruirea personalului în utilizarea și administrarea noilor soluții informatice.
Platforma DIGITGORJ va include componente front-office pentru cetățeni și firme, cum ar fi:
portal web cu minimum 10 servicii electronice (4 pentru infrastructură rutieră și 6 pentru asistență socială);
portal extranet pentru colaborare interinstituțională;
sistem de bugetare participativă;
semnătură electronică și identificare video pentru cetățeni;
sistem de plată electronică a taxelor;
aplicații mobile pentru IOS și Android pentru raportarea incidentelor pe drumurile județene și acces la servicii digitale.
În paralel, componentele back-office vor permite gestionarea serviciilor electronice, administrarea incidentelor, managementul drumurilor județene și al patrimoniului, proiecte și investiții, documente și fluxuri de lucru, securitate IT și back-up, precum și sisteme dedicate pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.
Proiectul include și instruirea a minim 63 de persoane, dintre care 3 administratori, pentru operarea și administrarea noilor aplicații, echipamente și infrastructură IT, inclusiv în domeniul securității cibernetice.
Prin implementarea DIGITGORJ, Consiliul Județean Gorj urmărește digitalizarea completă a proceselor front-office și back-office, asigurând interacțiuni rapide și transparente cu cetățenii și firmele, precum și o legătură eficientă cu alte entități publice sau private partenere.



