Actualitate

Consiliul de Supraveghere: Programul de restructurare este cunoscut de partenerii sociali

Reprezentanții Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia au ținut să clarifice problema legată de faptul că liderii de sindicat nu cunosc Planul de restructurare prin care trece compania energetică. Mai mulți sindicaliști au acuzat, de-a lungul timpului, faptul că nu au fost informați cu privire la aspectele cuprinse în documentul respectiv, fapt contrazis de CS. Mai mult decât atât, unii reprezentanți ai angajaților au vorbit public, în trecut, despre acest plan și s-au fotografiat cu ministrul Energiei de la acea vreme, Virgil Popescu, considerat de unii politicieni și mineri drept artizanul documentului respectiv.

„Referitor la dialogul social, subliniem că mecanismele legale de informare și consultare a reprezentanților salariaților sunt respectate, în conformitate cu prevederile legislației muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil. Programul de restructurare nu este unul nou, ci face parte dintr-un cadru strategic cunoscut, iar etapele acestuia au fost comunicate în mod corespunzător în cadrul structurilor de dialog social”, anunță reprezentanții Consiliului de Supraveghere.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *