Ultima oră

Manifestări organizate în Târgu Jiu, la împlinirea a 69 de ani de la moartea lui Brâncuși. Cum a murit marele sculptor

Astăzi se împlinesc 69 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși, iar la Târgu Jiu vor avea loc o serie de manifestări culturale dedicate marelui sculptor, organizate de Consiliul Județean Gorj prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Manifestările au loc în orașul care găzduiește capodoperele sale și care rămâne, simbolic, „acasă” pentru Brâncuși.

Programul zilei este structurat în trei momente principale, menite să aducă un omagiu vieții și operei sculptorului:

  • 09:30 – Depunere de jerbe de flori la statuia lui Constantin Brâncuși din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, urmată de o deplasare pietonală pe traseul Calea Victoriei – Calea Eroilor – Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
  • 10:00 – Slujbă de pomenire la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, oficiată de un sobor de preoți.
  • 11:00 – Vernisajul expoziției stradale „Brâncuși – Interpretări grafice contemporane”, organizată în fața sediului CJCPCT Gorj.

Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţa la data de 16 martie 1957 la Paris. Cu puţin timp înainte, Brâncuşi, care era slăbit din cauza suferinţei, l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, pentru a se spovedi şi împărtăşi, după care îi mărturiseşte: „Mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”. La 16 martie 1957, la ora 2 dimineaţa, Constantin Brâncuşi se stinge din viaţă, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *