Ultima oră

Un tânăr din Turcinești a ajuns cu mașina în șanț după ce a condus cu o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

La data de 23 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, despre faptul că, pe DJ 664 A – Stănești a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din comuna Turcinești, conducea un autoturism, pe raza localității Stănești, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că tânărul are  suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului și care are dreptul de a conduce suspendat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *