
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat marți, de la Washington, că autoritățile americane au acceptat solicitarea României privind derogarea de la regimul sancțiunilor aplicate grupului rus Lukoil, măsură care ar permite repornirea rafinăriei Petrotel Ploiești în termen de 45 de zile.
Declarația a fost făcută de oficialul român pentru Antena 3. Potrivit ministrului, aprobarea derogării reprezintă „o veste extrem de importantă” pentru piața energetică din România, în condițiile în care Petrotel asigură aproximativ 21% din producția națională de carburanți.
„În 45 de zile, această rafinărie va putea să funcționeze din nou și să producă motorină, benzină, kerosen pentru România. Este un pas înainte extrem de important pentru stabilizarea pieței carburanților”, a declarat Bogdan Ivan, aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite.
Până la ora publicării informației, pe site-ul Biroului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA nu fusese publicat documentul oficial care să confirme emiterea licenței de derogare. OFAC este instituția care gestionează regimul sancțiunilor și acordă licențe speciale pentru companiile afectate.



