Dezvăluiri

Schimbare de șef la SDN Tg-Jiu

Liberalii continua schimbările, care frizează absurdul, în instituțiile publice. Astfel, la Secția Drumuri Naționale (SDN) Tg-Jiu din cadrul DRDP Craiova, a fost înlocuit în funcție adjunctul instituției, un inginer cu o vechime de peste două decenii, cu un tânăr sinecurist, susținut politic de noua orânduire aflată la putere, fără experiență, aterizat la SDN în urmă cu un an și jumătate.

Marcel Ciortan, adjunct șef secție SDN Tg-Jiu, printre puținii ingineri cu experiență rămași în instituție, a fost schimbat din funcție, săptămâna trecută.

În locul acestuia a fost numit Bogdan Chelaru, un tânăr ajuns la SDN Tg-Jiu în 2018.

Potrivit unor informații, Chelaru are susținere liberală pentru accederea în funcția de inginer șef, adjunct al instituției. Tânărul a lucrat, în trecut, la regionala de drumuri la București și la una din firmele familiei sale.

Boliadi SRL a deținut o balastieră la Bumbești-Jiu, în zona Castru Roman, în urmă cu cinci ani, iar de ceva vreme a reușit să-și revigoreze afacerile, care înregistrau pierderi consistente.
Surse din interiorul SDN au confirmat pentru Gorj Domino că atmosfera în interiorul instituției e una tensionată, după destituirea inginerului Ciortan și în condițiile în care există speculații că șeful instituției va fi înlocuit cu Dumitru Juveloiu, cumătrul prim-vicepreședintelui liberal Dumitru Leuștean.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *