
O tragedie fără de margini a avut loc în Constanța, unde o fetiță de nici doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice dintr-o jucărie.
Medicii au stabilit cauza decesului abia în urma autopsiei
Medicii au stabilit cauza decesului abia în urma autopsiei, care a arătat că micuța suferea de un blocaj intestinal sever provocat de obiectele înghițite.
Părinții nu au avut nicio suspiciune inițială, iar copilul a ajuns în stare gravă la medic după ce a început să se simtă tot mai rău și să vomite, notează Ziua de Constanța, citată de adevarul.ro.
„Pe drum, starea fetiței s-ar fi agravat, astfel că mama a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând o ambulanță, cu care s-a întâlnit pe DN 3, iar echipajul medical a început manevrele de resuscitare, din nefericire fără rezultat”, a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Polițiștii au deschis un dosar penal, iar Protecția Copilului a demarat, la rândul său, verificări
În urma decesului, polițiștii au deschis un dosar penal, iar Protecția Copilului a demarat, la rândul său, verificări pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.
Rezultatul autopsiei a scos la iveală că în intestinele copilului se aflau mai multe bile magnetice, care s-au atras între ele, provocând perforații și o infecție gravă. Medicii atrag atenția că astfel de jucării pot deveni extrem de periculoase pentru copiii mici, fiind ușor de înghițit și dificil de eliminat.




