Am văzut, zilele trecute, cum la bursa locurilor de muncă s-au călcat în picioare peste 1.200 de oameni în căutarea unui serviciu, însă a fost semnat un singur contract de muncă. Paradoxal, evenimentul s-a numit ”Viitor pentru Gorj – Bursa locurilor de muncă în tranziție justă”! Practic, cei mai mulți patroni au venit să vândă pielea ursului din pădure, în condițiile în care locurile de muncă pe proiectele finanțate prin FTJ sunt doar pe hârtie, pentru că investițiile nu sunt gata. În concluzie, o singură persoană a fost angajată pe loc și alte 726 au fost selecționate în vederea angajării.
Cum s-a ajuns aici? Fără să fiu un nostalgic, pentru generațiile mai tinere care n-au apucat să vadă fața hâdă a comunismului și care cred că 1Mai e doar o sărbătoare câmpenească, cu mici și bere, cred că e important să explic, pe scurt. În Gorj, în 1990, potrivit datelor Institutului Național de Statistică erau în jur de 138.000 de salariați, adică 1/3 din populația județului din acele vremuri era angajată cu carte de muncă.
În Tg-Jiu, în 1990, de la Nord la Sud erau câteva fabrici în care munceau mii de gorjeni. Atunci, cred că prin `92, a apărut Fondul Proprietății de Stat (FPS), care s-a ocupat cu privatizarea societăților de stat, că doar tindeam ca țară către o economie capitalistă. Un deceniu a durat procesul privatizărilor, iar de majoritatea acelor fabrici s-a ales praful și, prin vânzări succesive de acțiuni, sau terenuri și clădiri, acolo unde s-a ajuns la insolvența firmelor care le-au preluat inițial, în final au fost cumpărate și au ajuns în proprietatea unor bogați. Cei mai mulți, cei care au avut abilitatea de a se adapta economiei de piață, au schimbat obiectul de activitate și au supraviețuit, ba chiar au prosperat, însă cu un număr considerabil mai mic de angajați. Doar Artego și Grimex au mai rămas din tot ce a fost și se zbat să supraviețuiască, cu câteva sute de angajați, tratate de CEO, clientul pentru care ar fi trebuit să livreze, precum un dușman. Multe din acele privatizări au fost dubioase, însă în justiție nu a ajuns nici măcar un dosar în care să se cerceteze legăturile și combinațiile dintre cei implicați. Gândiți-vă că la finalul anilor `90 au dispărut banii din economie și totul se tranzacționa pe baza unor așa zise ordine de compensare. Așa au apărut miliardarii acelor vremuri. Cine avea cash, era șmecher și conducea județul. Toate ordinele de compensare, adică niște hârtii cu valoare, treceau printr-o astfel de fabrică sau prin CNLO (fosta companie de cărbune) și până se ajungea la bani, lăsau în urma lor comisioane uriașe pentru fiecare din cei care își puneau semnătura pe ele.
Tot în acele vremuri s-au privatizat și fostele societăți care dețineau toate, dar absolut toate, spațiile comerciale de la parterul blocurilor. A fost o mina de aur pentru cei care le-au condus, pentru că și-au feliat consistent din patrimoniul statului. Aceeași situație a fost în toate orașele din Gorj și în privința fabricilor, dar și a spațiilor comerciale. Și am luat doar aceste două exemple. Am lăsat la final fosta CNLO, devenită SNLO, fostele termocentrale, adică tot ce acum înseamnă CEO. În acele vremuri, cred că munceau doar în mineritul și energia din Gorj peste 30.000 de oameni.
Doar acum, într-o lună și-au pierdut locurile de muncă 1.800 de oameni, la care se adaugă alți 200 de la Minprest, societate a CEO. Compania mai are în jur de 6.000 de salariați și valul disponibilizărilor nu s-a oprit. Dar, din mineritul și energia din Gorj s-au născut alți miliardari mufați la bani de peste două decenii, fosta companie de lignit a construit cartiere de lux pentru strămutați, dar printre ei s-au strecurat politicieni, boși sindicali și directori din minerit. Mineritul și energia din Gorj sunt în pragul închiderii și nu știu dacă la finalul acestui CEO va mai avea 4.000 de locuri de muncă.
În 2024, conform INS, în Gorj mai erau circa 78.000 de angajați, din care, dacă scădem locurile de muncă pierdute în 2025 și în cele patru luni din acest an, cred că cifra scade undeva sub 75.000, incluzând și pe cele înființate în acest timp.
Dacă mă întrebați a cui e vina, nu știu să vă răspund. Mă întreb, totuși, de ce politicienii, atunci când sunt învestiți într-o funcție mai depun jurământul cu mâna pe Biblie și spun, fără să clipească ”…și să fac, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor…”?
Așa că, hai la mici și bere de 1 Mai muncitoresc! Dar unde-s muncitorii?
