
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează prima ediție a Simpozionului Internațional „Horizons of Economic Research in a Global Context”.
Școala Doctorală de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în data de 16 mai, prima ediție a Simpozionului Internațional „Horizons of Economic Research in a Global Context” (HERGC 2026), eveniment desfășurat în format hibrid, atât la sediul universității, cât și online, prin intermediul platformei Zoom.
„HERGC 2026 reprezintă un demers academic dedicat promovării cercetării științifice interdisciplinare și consolidării cooperării internaționale în domeniul științelor economice. Evenimentul reunește profesori universitari, cercetători, doctoranzi și specialiști din numeroase universități și instituții academice din România și din străinătate, contribuind la dezvoltarea dialogului științific într-un context global marcat de transformări economice, digitale și sociale.
Prima ediție a simpozionului reunește 78 de lucrări științifice, peste 140 de autori și coautori provenind din peste 20 de țări, printre care România, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Polonia, India, Emiratele Arabe Unite, Italia, Georgia, Algeria, Germania, Ungaria, Macedonia de Nord, Singapore, Luxemburg, Regatul Unit, Bosnia și Herțegovina, Malaysia, Brunei Darussalam, Pakistan și Statele Unite ale Americii“, se arată într-un comunicat al UCB.
Programul simpozionului include o sesiune plenară susținută de keynote speakers internaționali, precum și șapte sesiuni tematice dedicate unor subiecte de actualitate:
- Dezvoltare economică și schimbare structurală;
• Competitivitate, productivitate și inovare;
• Economia digitală și transformarea bazată pe inteligență artificială;
• Economia circulară și politicile de tranziție verde;
• Piața muncii și competențe;
• Economia turismului și agroturismului;
• Incluziune socială și economia bunăstării.
Sesiunea plenară va fi susținută de profesori universitari din Turcia, Grecia, Emiratele Arabe Unite, India și România, abordând teme de actualitate precum modelarea predictivă în procese economice, dezvoltarea sustenabilă, incluziunea financiară, transformările structurale globale, precum și perspective istorice asupra dezvoltării economice, reflectate în analiza evoluției economiei Japoniei de la perioada izolării Tokugawa la miracolul economic postbelic.
Evenimentul beneficiază de colaborarea unor universități, instituții și asociații academice din Europa și Asia, consolidând dimensiunea internațională a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.




