Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a-l trimite în judecată pentru violare de domiciliu, amenințare și lovire sau alte violențe pe Istratie Tudor Valeriu, coordonatorul de atunci al AUR Jupânești. Termenul de respiro dat respectivului de către procurorii, i-au permis acestuia nu doar să își găsească un alt partid, după ce AUR s-a lepădat de el, ci să candideze pentru CL din partea PUSL și chiar să comită o nouă infracțiune de lovire și alte violențe, după ce, recent, deși era inculpat într-un dosar penal din luna martie, l-a bătut pe un tânăr din localitate, acesta fiind internat acum la spitalul din Craiova. Pentru aceasta faptă, Istratie a ajuns a doua oară, pentru 24 de ore, după gratii!
Reamintim că, în octombrie 2023, Istratie a intrat cu o drujbă și a tăiat ușile și ferestrele unei proprietăți din Jupânești, locuitorii fiind chiriași.
Pe 24 octombrie 2023, în urma unui conflict mai vechi privind dreptul de proprietate asupra unui imobil, Istrate ar fi pătruns, potrivit IPJ Gorj, „fără drept, în curtea locuinței în cauză, ar fi distrus ușa de acces în locuință și l-ar fi amenințat și ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt bărbat, din Jupânești, cât și asupra soției sale”. La doi ani și jumătate de la această faptă, Istrate dar și Sichitiu Liviu Constantin, care este și el inculpat în dosar, așteaptă primul termen de judecată, dosarul nr.946/317/2026 aflându-se din 4 martie 2026 pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești. Un alt dosar separat pentru amenințare, tot pe numele lui Istratie se află tor pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești, și privește speța cu casa din Jupânești și cu chiriașii respectivi.
Familia Constantin așteaptă la aproape trei ani de la incidentul care i-a speriat îngrozitor tragerea la răspundere a celor doi vinovați. Oamenii au părăsit casa pentru care Istrate a ajuns prima oară după gratii.
0 593



