
Translectrica a actualizat studiul de adecvanță realizat în urmă cu câțiva ani. Potrivit documentului, sistemul energetic național nu poate rezista fără cărbune cel puțin până în 2030. Dacă vor mai fi închise capacități pe cărbune, România riscă să restricționeze alimentarea cu curent la marii consumatori. În acest context, Transelectrica recomandă păstrarea pe poziții, până în 2030, a unei puteri totale de 854 de megawați, asigurată prin salvarea a trei grupuri la Rovinari (două pornite și unul în rezervă tehnică) și a două grupuri la Turceni (unul pornit și unul în rezervă). Dian Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, spune că, prin ultimul studiu de adecvanță a sistemului energetic național, reprezentanții Transelectrica vor să-și apere pielea, pentru că decidenții politici sunt cei care trebuie să ia măsuri pentru ca sistemul energetic național să nu intre în colaps.
„Sper ca cei care au făcut această prostie au fugit. Se află la Bruxelles, se află pe TikTok, în acest moment, fac comentarii pe TikTok și au rămas profesioniștii din sistem, care să repare și să încerce să țină lumina aprinsă în România, pentru că miniștrii ceilalți au fugit. Au dat bir cu fugiții, care s-au dus și au negociat prostiile astea la Bruxelles. Prostii, despre care eu vorbesc de cinci ani de zile. Am atras atenția înainte de a se semna acest protocol Green Deal în care România își asumă închiderea capacităților pe cărbune. (…) În primul rând, cei de la Transelectrica își apără pielea lor, pentru că toată lumea va spune: ce, e de vină Transelectrica. N-are nicio vină Transelectrica. Transelectrica va veni și va spune: „Eu am atras atenția”. Dacă decidenții politici nu au luat în calcul atenția atrasă de specialiști, de profesioniștii care stau în fața calculatoarelor și urmăresc secundă de secundă sistemul energetic și văd varianțele de frecvență care apar din aceste cauze de care am vorbit mai devreme. Oamenii au atras atenția, decidenții politici trebuie să și răspundă. Din păcate, la noi, în România, nu răspunde nimeni, după cum ați văzut.Nici măcar politic, dacă stau bine să mă gândesc, la câte voturi au primit niște politicieni de la noi, din Gorj, în timp ce ei îi lăsau fără locuri de muncă, închideau capacitățile de producție, inclusiv de cărbune și energetice, adică inclusiv termocentrale închise. Ei se duceau și luau voturi la aceiași oameni pe care urmau ca, peste șase luni, să-i dea afară. Din păcate, ăsta este paradoxul românesc. Ne-am învățat cu el, asta este situația.Deci, Transelectrica a atras atenția corect. România nu stă foarte bine în acest sens și, mai mult decât atât, trebuie să înțelegem un lucru: nici nu mai putem, din cauza acestor incompetenți trădători de țară, nici nu putem să ținem pasul cu noile tendințe mondiale, cu acele data center-uri pentru inteligența artificială, lucru care, dacă ați văzut, s-a discutat și la Beijing. Putin, Trump, între ei, chinezii, toți au spus: cine deține inteligența artificială controlează lumea și va avea o dezvoltare economică puternică”, a precizat fostul parlamentar de Gorj.




