
Polițiștii din Novaci, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere și ai Ocolului Silvic Polovragi, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni de 12.000 de lei și confiscată o cantitate de peste 143 de metri cubi de material lemnos deținut ilegal.
„La data de 28 mai 2026, în baza unui plan de acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și ai Ocolului Silvic Polovragi, au desfășurat controale în fondul forestier, precum și pe drumurile de acces către acesta.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Totodată, a fost confiscată cantitatea totală de 143,63 mc material lemnos, după cum urmează:
– 88,755 mc lemn abandonat și deținut ilegal în depozit, confiscat fizic, în valoare de 27.610 lei;
– 54,889 mc lemn deținut ilegal în depozit, confiscat valoric, în valoare de 14.700 lei.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 12.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat de 55 de ani, din județul Gorj, în timp ce transporta ilegal cantitatea de 1,2 mc material lemnos, esență molid, pe raza comunei Polovragi.
În cauză a fost dispusă confiscarea fizică a materialului lemnos și aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei.”, a decalarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




