Ultima oră

A murit unul dintre cei mai apreciați dascăli de la Colegiul Național „Spiru Haret“

Doliu în învățământul gorjean, după dispariția profesorului Eugeniu Șerbănescu, cadru didactic emblematic al Colegiului Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu. Moartea sa a stârnit un val de tristețe în rândul colegilor, foștilor elevi și al tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

De-a lungul carierei, profesorul Eugeniu Șerbănescu s-a remarcat prin profesionalism, devotament și o profundă implicare în formarea elevilor, fiind considerat un adevărat model pentru generații întregi. Pentru mulți dintre cei pe care i-a îndrumat, a fost mai mult decât un dascăl – un sprijin constant și o sursă de inspirație.

Mesajele de condoleanțe au curs din partea foștilor elevi, care au evocat cu emoție impactul pe care acesta l-a avut asupra parcursului lor educațional și personal.

„Drum lin, Domnule Diriginte Eugeniu Șerbănescu… Astăzi, inimile noastre sunt mai sărace. A plecat dintre noi cel care, pentru generația noastră, a fost mai mult decât un diriginte. A fost mentor, călăuză, sprijin și, de multe ori, un adevărat părinte. Noi, promoția 2003 – Învățători-Educatoare a Colegiului Național „Spiru Haret”, ne luăm rămas-bun cu profundă tristețe de la omul care ne-a format nu doar ca elevi, ci și ca oameni.”

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *