Patronul de Drăguțești, peste care a căzut un cap tractor, în timp ce era băgat sub mijlocul de transport și făcea reparații la acesta, va fi supus unei intervenții chirurgicale! Frații săi în credință se roagă pentru acesta în toate bisericile baptiste din țară.
“Accidentul a presupus prinderea capului sub un camion. Având în vedere maniera accidentului n-am putut spune nimic despre gravitatea situației. A fost transportat de urgență de la Târgu Jiu cu elicopterul. Odată cu RMNul avem prima veste îmbucurătoare – creierul nu este afectat. Are multiple fracturi de maxilar și mandibulă. Urmează să se intervină chirurgical mâine dacă starea va fi mai stabilă”, a transmis Andrei Croitoru, unul dintre cei care au ținut frații la curent cu starea pacientului din Gorj. Potrivit acestuia Mihai Gabriel Bodin se află în comă indusă din cauza edemului și a unui hematom avut în zona capului. “ Ne rugăm ca starea lui să devină stabilă și să poată fi operat în condiții de siguranță și să nu existe complicații”, a mai menționat Croitoru.




