Actualitate

Cea mai mare investiție din ultimii 35 de ani, la Târgu-Jiu. Când încep lucrările

Lucrările la pasajele subterane din zona centrală a municipiului Târgu-Jiu vor începe în mai puțin de o lună, marți, fiind semnate contractele cu constructorul pentru două dintre ele.

În zona centrală a municipiului Târgu Jiu, sunt prevăzute să fie realizate trei pasaje subterane pentru degajarea traficului, situate în zonele Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, magazinul Parâng și Piața Mare. Pentru primele două dintre ele ordinul de începere a lucrărilor urmează să fie dat în jurul datei de 15 iulie. Primarul Marcel Romanescu spune că este cea mai mare investiție făcută în Târgu Jiu, în ultimii 35 de ani.

„Este vorba de cea mai mare investiție care se realizează pe raza municipiului Târgu Jiu, din punctul meu de vedere, în ultimii 35 de ani. O investiție finanțată din fonduri europene. Municipiul Târgu Jiu, astăzi, deja are semnate contracte pe Programul Operațional Regional în valoare de 110 milioane de euro. În această sumă de 110 milioane de euro se regăsesc trei proiecte care presupun fluidizarea traficului din zona centrală a municipiului Târgu Jiu, cea mai aglomerată zonă a orașului nostru, dar și condiții pentru pietonii care vor folosi aceste pasaje. Și vorbim de trei pasaje subterane, care sunt prevăzute cu lifturi, pentru că legislația Uniunii Europene ne obligă ca, în aceste pasaje subterane care vor fi puse la dispoziția cetățenilor, să avem și condițiile asigurate pentru persoanele cu dizabilități. Proiectele deja, primele două, au ajuns la maturitate. Ieri, au fost semnate primele două contracte și, aici, mă refer pentru pasajul din fața Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” și pentru pasajul de la magazinul Parâng sau de la magazinul Romarta, așa cum îl știm cu toții”, a precizat edilul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *