Ultima oră

Doi tineri au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR și s-a răsturnat

Un tânăr în vârstă de 19 ani şi un adolescent au fost răniţi, marţi seară, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un TIR, a derapat şi s-a răsturnat pe un câmp din judeţul Giurgiu. Una dintre victime a fost preluată de un elicopter SMURD şi dusă la spital.

Accidentul rutier s-a produs, marţi, la intersecţia dintre drumul judeţean 412 şi drumul naţional 5A, între localităţile Prundu şi Mironeşti din judeţul Giurgiu, unde un autoturism şi un autotren s-au ciocnit.
„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Colibaşi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanţe SAJ şi poliţia. În sprijin, a fost solicitat şi elicopterul SMURD. Autoturismul a fost găsit răsturnat în afara părţii carosabile. Doi pasageri au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spitale din Capitală, unul cu ambulanţa, iar celălalt cu elicopterul SMURD”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
Una dintre victime are 19 ani, cealaltă este un adolescent de 16 ani.
Forţele de intervenţie au repus autoturismul pe roţi, pompierii asigurând măsurile de prevenire a incendiilor.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *