Ultima oră

O minoră dispărut în Italia, găsită de polițiști într-o comună din Gorj

O minoră dispărută în Italia a fost găsită de polițiștii gorjeni la domiciliul unui tânăr de 20 de ani, din comuna Slivilești.

„La data de 15 iulie 2026, polițiști din cadrul IPJ Gorj au fost sesizați de către autoritățile italiene cu privire la faptul că o minoră, de 14 ani, cetățean italian, ar fi plecat de la domiciliul acesteia și ar fi ajuns pe teritoriul României, în județul Gorj.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat activități de căutare a minorei, identificând-o pe aceasta la domiciliul unui tânăr, de 20 de ani, din localitatea Slivilești.

La acest moment fata este în custodia polițiștilor, urmând a fi predata unui centru DGASPC.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că tânăra nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care tânăra ar fi ajuns pe teritoriul României.

Schimbul de date între I.P.J. Gorj și autoritățile italiene s-a realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – SIRENE“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *