
Târgujienii și turiștii sunt invitați în această seară, de la ora 21:00, în Parcul Coloanei fără de Sfârșit, la o serie de manifestări organizate cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și a doi ani de la includerea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Punctul central al serii va fi concertul „INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, un spectacol în aer liber care îi va aduce pe aceeași scenă pe Loredana Groza și Banda Agurida, alături de Orchestra Simfonică București. Organizatorii promit o experiență artistică aparte, în care muzica contemporană se va îmbina cu sonoritățile simfonice, într-un decor unic, la poalele Coloanei fără de Sfârșit.
Evenimentul este gândit ca un omagiu adus marelui sculptor Constantin Brâncuși și operei sale, într-un loc devenit simbol al culturii românești și universale.
La finalul concertului, publicul va putea urmări un impresionant show de drone, unul dintre cele mai ample organizate până acum la Târgu Jiu. Spectacolul aerian va spune, prin lumini și animații, povestea brâncușiană, marcând într-un mod spectaculos dubla aniversare dedicată marelui artist și recunoașterii internaționale a Ansamblului Monumental.
Organizatorii îi invită pe toți cei care iubesc muzica, arta și valorile culturale românești să participe la această seară specială, care își propune să transforme întâlnirea dintre creația lui Constantin Brâncuși și muzică într-o experiență memorabilă.




