
Infrastructura feroviară din Defileul Jiului va beneficia de una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani. Opt tuneluri de pe magistrala feroviară Bumbești-Jiu – Livezeni urmează să intre în reabilitare, în cadrul unui proiect care vizează creșterea siguranței circulației și modernizarea unor lucrări de artă construite în urmă cu aproape 80 de ani.
Proiectul, lansat de Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, include proiectarea și execuția lucrărilor pentru opt tuneluri, două poduri și patru podețe situate pe linia de cale ferată Filiași – Livezeni. Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 148 de milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027, alături de fonduri de la bugetul de stat și din sursele proprii ale CFR.
Cele opt tuneluri însumează peste doi kilometri de galerie. Șase dintre acestea sunt amplasate în sectorul Valea Sadului – Meri – Lainici, iar celelalte două între Pietrele Albe și Livezeni. Lucrările urmăresc eliminarea restricțiilor de circulație, creșterea siguranței traficului feroviar, reducerea costurilor de întreținere și diminuarea riscurilor generate de infiltrații, alunecări de teren sau alte probleme specifice zonei montane.
Calea ferată Bumbești-Jiu – Livezeni este considerată una dintre cele mai spectaculoase și dificile lucrări de infrastructură feroviară realizate în România. Traseul traversează Defileul Jiului pe o distanță de peste 30 de kilometri și cuprinde 39 de tuneluri și numeroase poduri și viaducte, fiind construit în prima jumătate a secolului trecut pentru a asigura legătura dintre Oltenia și Valea Jiului.
Potrivit documentației, durata de implementare diferă în funcție de complexitatea fiecărui lot, fiind prevăzute câteva luni pentru proiectare și până la aproape un an pentru execuția lucrărilor.




