Politică

Primul pas pentru finalizarea hidrocentralelor de pe Jiu

Legea care permite continuarea unor proiecte hidroenergetice începute înainte de 2007 pe suprafețe devenite ulterior arii naturale protejate se apropie de intrarea în vigoare.

Decizia prin care Curtea Constituțională a respins sesizarea pe tema actului normativ ce permite continuarea unor proiecte hidroenergetice (inclusiv cele din Defileul Jiului) a fost publicată în Monitorul Oficial. Legea fusese adoptată definitiv de Camera Deputaților pe 15 octombrie 2025 și trimisă spre promulgare, însă a fost contestată la CCR. Deputatul PSD Mihai Weber susține că actul normativ va fi pus aplicare, urmând ca hidrocentralele aflate într-un stadiu avansat de execuție să fie finalizate în cel mai scurt timp.

„Ne dorim de mulți ani să finalizăm aceste microhidrocentrale, unele dintre ele fiind realizate în proporție de peste 90%. Noi, cei de la PSD, am fost inițiatorii acestei legi tocmai pentru a permite finalizarea lor. Subiectul a fost dezbătut și în CSAT în urmă cu câțiva ani. Am votat și am susținut legea, însă proiectul a fost contestat de-a lungul timpului de anumite ONG-uri care blochează investiții esențiale pentru strategia și siguranța energetică a României. Întrucât ultima contestație a fost respinsă de CCR, legea va fi pusă în aplicare. Aceste microhidrocentrale pot asigura energia pentru sute de mii de gospodării, mai ales în contextul actual, când orice megawatt contează. Pasul următor constă în evaluarea stadiului de la fața locului și începerea procedurilor de lucru pentru finalizarea urgentă a lucrărilor”, a precizat parlamentarul.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *