
Dezvoltarea infrastructurii din Târgu Jiu nu poate fi desprinsă de crearea unor locuri de muncă, consideră primarul municipiului, Marcel Romanescu. Edilul spune că investițiile în transportul public, pasaje sau locuințe sociale își pierd din utilitate dacă orașul nu reușește să păstreze și să atragă oameni prin oportunități de angajare. Romanescu a vorbit despre necesitatea ca investițiile municipalității să fie corelate cu dezvoltarea economică și cu existența unor unități de producție care să genereze locuri de muncă.
„Aceasta este cea mai mare suferință. Degeaba fac transport în comun de 50 de milioane de euro, dacă transportul în comun nu este legat de cinci-șase unități care produc. Degeaba fac pasaje subterane, dacă nu o să mai am cetățeni. Degeaba fac locuințe sociale pentru tineri, dacă nu am locuri de muncă. Este greșit când se transmite că primarul înființează locuri de muncă. Fals! Primarul creează condițiile pentru înființarea unor locuri de muncă”, a declarat Marcel Romanescu.
Edilul a explicat că una dintre problemele cu care s-a confruntat administrația locală a fost lipsa terenurilor disponibile pentru investitori. Potrivit acestuia, în momentul în care a preluat mandatul, municipalitatea nu mai dispunea de suprafețe pe care să le poată pune la dispoziția unor potențiali investitori. „Eu, când am venit în Primăria Municipiului Târgu Jiu, nu mai aveam niciun metru pătrat pe care să-l pun la dispoziție. Am găsit în zona CET, pe care o transform în parc industrial”, a mai spus primarul.




