Editorial

Să îi spună cineva lui Nicușor Dan că nu are vacanță ca elevii


Totuși, România este considerată de unii politologi drept republică semiprezidențială. Unii înclină balanța către republică parlamentară. Cu toate acestea, din amalgamul de Constituții europene folosit în 1991 și din care a fost cizelată Constituția României a rezultat un soi de echilibru între puteri. Cu toate acestea, președintele statului are, după parcurgerea unor acte procedurale, obligația de a desemna un prim-ministru. De asemenea, poate ajunge în situația de a dizolva Parlamentul.
Și Parlamentul poate iniția suspendarea și demiterea președintelui, după organizarea unui referendum pentru consultarea populației. Deci, părinții fondatori ai Constituției, sau cei care s-au inspirat din alte surse, au dorit, pe cât se poate, să genereze un soi de echilibru între cele trei puteri: executivă, legislativă și judecătorească. Cea judecătorească a părut că se află deasupra celorlalte, cu episoade în care a ascultat de factorul politic.
Cert este că, prin alegeri, românii și-au ales parlamentari și, până la urmă, președintele. Și acesta este angajat de către popor pentru ca, în următorii 5 ani sau 4, pentru că unul a trecut, să își exercite mandatul. Nu a fost nimeni absurd cu șeful statului, cu Nicușor Dan, pentru că a fost nou pe post și, să zicem, că a avut o perioadă de acomodare, însă un an pare, pentru toată lumea, să fie suficient pentru a deprinde anumite lucruri. Mai ales că Nicușor Dan a ocupat o altă funcție aleasă importantă, precum cea de primar al Capitalei. Teoretic, nu este străin de lucrul cu oamenii și cu organisme colective, cum a fost Consiliul General, iar acum cu Parlamentul.
Problema la Nicușor Dan nu este faptul că este prezent la serviciu, ci stilul de lucru, dacă are un stil de lucru. Mai degrabă, viteza de lucru. Ne obișnuiserăm cu viteza lui Klaus Iohannis, care reacționa după câteva săptămâni la un eveniment sau chiar după o lună și jumătate. Omul mergea și în vacanțe și concedii pe banii statului, însă nu se numeau așa, pentru că erau intitulate vizite de lucru sau de stat. De fapt, erau vacanțe plătite de la buget. Nicușor Dan nu a spus încă ce planuri are cu România și ce și-a propus în mandatul din care a trecut deja un an, însă seamănă cu un școlar care abia a așteptat vacanța de vară. Să îi spună cineva că vacanța elevilor nu este și pentru președinte, ci numai pentru copiii săi. Poate a uitat că îl obligă Constituția să conducă țara, iar în momentul de față este responsabil să desemneze un premier și să avem un Guvern funcțional, oricare ar fi acesta. Teoretic, emanația unei majorități parlamentare.
Nicușor Dan trebuie să încheie vacanța școlară mai devreme și să își înceapă activitatea; negocierile cu partidele și toate cele, pentru că e plătit să facă asta. Iar dacă unii sunt nemulțumiți și amenință că îl suspendă, atunci se supără pe doamna învățătoare. Să îi spună cineva însă că doamna învățătoare e tot el, așa că trezirea! Sau deșteptarea! Cum zice și titlul Imnului Național.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *