Incident ieri la Rasova, pe raza comunei Bălești! Un căprior aflat la maturitate a fost găsit de paznicul de vânătoare din zonă, decedat pe proprietatea unui localnic din sat. Măi exact, exemplarul a fost găsit în grădina unei familii din Rasova, în timp ce un câine de talie mare se înfrupta din animalul respectiv.
Marian Mercioiu, paznicul de vânătoare, este cel care a semnalat incidentul pe 112 iar polițiștii de la Secția Rurală nr.1 Târgu Jiu s-au deplasat la fața locului pentru cercetări. Tot el a suprins lângă animal și câinele vinovat. De altfel, la venirea polițiștilor, căpriorul a fost găsit fără urme vitale și prezenta mușcături în zona abdominală. Proprietara terenului a menționat polițiștilor că deține patru câini, trei de talie mare și unul de talie mică, și că familia sa nu are arme de vânătoare. Căpriorul a fost încredințat paznicului de vânătoare pentru predarea de către acesta la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj. De asemenea, procesul verbal întocmit la fața locului a fost transmis Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Gorj cum este procedura. Urmează ca specialiștii de aici să încadreze fapta și să decidă dacă în cauză se va întocmi dosar penal sau contravențional.
În ultimele șase luni, alte patru exemplare similare au fost găsite fără suflare în zonă, animalele căzând pradă câinilor fără stăpân spune paznicul de vânătoare care susține că fenomenul este cu greu ținut în frâu, iar cei care trebuie să gestioneze aceste patrupede sunt reprezentanții autorităților locale, de multe ori depășiți de situație. Măi mult, câinii hoinari ajung în posesia localnicilor care nu înțeleg că răspund pentru faptele animalelor cărora le devin, astfel, stăpâni.