SC TEMGRUP din Târgu Jiu este firma amendată cu 40.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii Apele Române Jiu, la exploatare de agregate minerale din Telești! Societatea riscă dosar penal în funcție de cantitatea de agregate exploatată.
“Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu (Apele Române Jiu) din cadrul Serviciului Inspecția Bazinală a Apelor au aplicat o amendă în valoare de 40.000 de lei unei societăți care desfășoară activități de exploatare a agregatelor minerale în extravilanul localității Telești, județul Gorj. Sancțiunea a fost aplicată pentru neîndeplinirea unei măsuri dispuse anterior de inspectorii Apele Române Jiu, în urma unui control în cadrul căruia societatea fusese deja sancționată cu 35.000 de lei, pentru neregulile constatate. Se verifică respectarea cotei maxime de exploatare.

În cazul exploatărilor de agregate minerale, respectarea condițiilor stabilite prin actele de reglementare este esențială, inclusiv în ceea ce privește adâncimea maximă până la care poate fi realizată exploatarea, astfel încât să nu fie atins nivelul hidrostatic (luciul apei).
Pentru stabilirea cu exactitate a situației din teren, specialiștii Apele Române Jiu vor efectua măsurători topografice. Acestea vor permite determinarea precisă a cotelor și verificarea dacă activitatea de exploatare respectă sau nu nivelul maxim admis”, a transmis ABA Jiu.
Societatea care exploatează la a Telești a susținut în fața verificatorilor că acumularea unei cantități importante de apă în perimetrul de exploatare este consecința precipitațiilor abundente înregistrate pe raza UAT Telești și că apa nu s-ar fi infiltrat încă în sol. Această explicație urmează să fie verificată prin date obiective.
Măsurătorile topografice vor stabili însă cu exactitate situația din teren și dacă exploatarea a respectat cota maximă admisă. În funcție de rezultatele măsurătorilor și de celelalte constatări tehnice, Apele Române Jiu va dispune, dacă va fi cazul, măsurile prevăzute de legislația în vigoare.
0 772




