
Un şofer de microbuz care transporta 14 elevi la şcoală, pe ruta Jamu Mare – Gătaia, din judeţul Timiş, a fost depistat sub influenţa alcoolului, în urma unui control făcut de poliţişti. Bărbatul a fost amendat cu 4.325 de lei şi a rămas trei luni fără permis de conducere.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş informează, luni, că poliţiştii din Gătaia au oprit pentru control, pe raza oraşului Gătaia, un microbuz care transporta 14 elevi pe ruta Jamu Mare – Gătaia.
Potrivit sursei citate, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii vor continua activităţile de verificare a transportului de elevi, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere şi creşterii gradului de siguranţă al copiilor, adaugă sursa citată.




