
Polițistul electrocutat ieri, Liviu Vasile Mazăre(35 de ani), a fost transferat aseară la un spital din Timișoara unde funcționează o secție de arși. S-a ales Timișoara deoarece la Craiova, din păcate, nu erau locuri disponibile. Pacientul SJU Târgu Jiu prezenta arsuri pe 17% din corp, mai exact pe membrele superioare, mâinile fiind arse în grad de două treimi, dar și pe coapsa dreaptă și pe față unde avea arsuri de grad 1/2. În rest, starea pacientul era bună, acesta fiind monitorizat continuu cardiac.
Reamintesc că, ieri la ora 17:51, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe strada Aleea Merilor s-a auzit o explozie.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu – Biroul de Ordine Publică și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, efectua activități de curățenie pe imobilul său de pe strada Merilor, ar fi aruncat un cablu peste firele rețelei de înaltă tensiune, moment în care s-a produs o explozie puternică. În urma deflagrației, acesta a suferit arsuri multiple pe suprafețe extinse ale corpului. Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean ”Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a efectuat cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit IPJ Gorj.



