
Fostul senator Ion Rușeț a vorbit despre o eventuală revenire în politică a lui Dan Vîlceanu și despre perioada în care acesta a făcut primii pași importanți în organizația politică pe care o conducea. Rușeț spune că Vîlceanu ar putea să nu mai fie interesat de o revenire în prim-plan, după ce a ocupat funcții importante și a avut deja două mandate de deputat. În același timp, fostul senator își amintește că Vîlceanu nu făcea parte inițial din echipa sa, dar că i-a remarcat rapid calitățile politice și l-a promovat în structurile de conducere. „Dan Vîlceanu, eu cred că nu-și mai dorește să revină. Cred că are două probleme: se gândește că a avut două mandate și că a fost în funcții foarte înalte. Dan Vâlceanu, în mandatul meu, nu a făcut parte, inițial, din echipa mea și era poziționat în altă parte. Intrând în Biroul Executiv Județean, mi-am dat seama de capacitatea lui și l-am pus comunicator al partidului, apoi lider al consilierilor județeni”, a declarat Ion Rușeț.
Fostul senator a rememorat și perioada de după plecarea sa, când, potrivit acestuia, Dan Vîlceanu ar fi trecut printr-un moment dificil și s-ar fi gândit chiar să renunțe la politică. „După plecarea mea, Dan Vîlceanu a fost hăituit de Ion Cupă. Vîlceanu era pe punctul de a renunța la politică atunci. Eu am avut discuții cu cei din conducere, cu Blaga, și le-am spus să meargă pe mâna lui”, a mai spus Rușeț.




