
Proiectul își are antecedentele în anul 2022, când compania românească CryptoDATA Tech, fondată de omul de afaceri bucureștean Ovidiu Florin Toma, a prezentat oficial „Momentum”, primul supercar complet electric dezvoltat în țară, eveniment la care a fost prezent și cofondatorul Tesla, Martin Eberhard.
În prezent, investiția de la Târgu Jiu este derulată prin intermediul societății Terra Standard AG SRL, în care sunt asociați omul de afaceri gorjean Dragoș Giurea și Ovidiu Florin Toma, cel din urmă participând prin intermediul firmei Gamma Sigma Investments SRL. Dragoș Giurea este totodată asociat majoritar al Dogerik Trans SRL, companie care a înregistrat anul trecut afaceri de 7,3 milioane de euro și un profit net de 2,2 milioane de euro, în timp ce Ovidiu Florin Toma controlează CryptoDATA Tech SRL, firmă specializată în securitate cibernetică, telecomunicații criptate și inteligență artificială.
Lucrările au fost deja demarate,iar în această perioadă se desfășoară activități de amenajare și adaptare a halelor de pe fosta platformă industrială Rostramo.

Conform proiectului tehnic, la parterul complexului va funcționa un showroom destinat mărcii Tesla, iar în spațiile industriale vor fi fabricate piese și subansamble pentru vehiculele electrice fabricate de producătorul american, întreaga investiție urmând să devină complet funcțională până la sfârșitul anului 2027.



