Actualitate

Marcel Romanescu: „Un primar este mult mai reprezentativ decât marea majoritate a parlamentarilor!”


Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a lansat o critică la adresa modului în care sunt aleși parlamentarii din România, susținând că aleșii locali care au obținut mai multe mandate au o reprezentativitate mai mare în rândul cetățenilor decât mulți dintre cei care ajung în Parlament pe listele partidelor politice. Edilul consideră că experiența acumulată în administrația locală și contactul direct cu problemele oamenilor reprezintă argumente importante în evaluarea unui ales.

În opinia sa, un primar care a obținut încrederea alegătorilor în repetate rânduri cunoaște mult mai bine realitățile din comunitate decât un parlamentar care nu a fost votat individual.

„Eu am făcut o analiză. Cred că 90% dintre parlamentarii români nu au fost niciodată votați individual, ci doar pe listă. Să mă ierte Dumnezeu, dar, din punctul meu de vedere, un primar care a câștigat două, trei sau patru mandate, chiar și în cea mai amărâtă comună, este, pentru mine personal, mult mai reprezentativ decât marea majoritate a parlamentarilor care sunt astăzi în Parlamentul României, pentru că omul acela cunoaște mult mai bine realitatea din teren decât cel care este parașutat în Parlamentul României și care nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă la firul ierbii”, a declarat Marcel Romanescu.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *